LA SFÂRŞIT DE AN

În pragul anului ce vine
Pe-aripa harului divin
Zăresc atâtea zile pline
De bucurii sau de suspine,
De suferinţe sau alin.

E-un an cu multă frământare,
Cu rugăciune şi cu post,
Cu norii grei dar şi cu soare,
Cu satisfacţii trecătoare
Şi cu-al iubirii adăpost.

Ascunde lupte-nverşunate
Cu biruinţe sau căderi.
El poartă roade-mbelşugate
De mărturii înflăcărate
Ale eternei Învieri.

A fost o aşteptare lungă
Pentru cereşti promisiuni
Când Tatăl vrut-a să ne ungă
Şi cu răbdare îndelungă
În valul marilor furtuni.

E-un an de căutări prin spaţii,
Prin geniale încercări,
Spre tot mai nalte constelaţii
Dar fără multe satisfacţii
Pe vechile lumeşti cărări.

Dar anul de-mpliniri sublime
Pentru copiii Tăi iubiţi
Ne cheamă astăzi din mulţime
Să-Ţi mulţumim cum se cuvine,
Cu Tine să umblăm smeriţi.

În Anul Nou ce, iată, vine
Ajută-mă, Părinte sfânt,
Abandonându-mă pe mine
Să pot da totul pentru Tine
În orice faptă şi cuvânt!

“Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul…”

 Avem timp pentru toate. Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga, să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou, să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine.Avem timp să citim şi să scriem, să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris, avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm, avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu. 

Avem timp pentru ambiţii şi boli, sa învinovăţim destinul şi amănuntele, avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile, avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm, avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem, avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea, avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.

Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru puţină tandreţe. Când să facem şi asta, murim.

Am învăţat unele lucruri în viată pe care vi le împărtăşesc şi vouă!!

Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită. Restul… depinde de ceilalţi.

Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese.

Am învăţat că durează ani să câştigi încredere şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi.

Am învăţat că nu contează CE ai in viaţă. ci PE CINE ai.

Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii mai bine să facă, ci cu ceea ce poţi tu să faci.

Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva.

Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe.

Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde, s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi.

Am învăţat că poţi continua încă mult timp, după ce ai spus că nu mai poţi.

Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie indiferent de consecinţe.

Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate.

Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău.

Am învăţat că prietenia adevărată continuă să existe chiar şi la distanţă, iar asta este valabil şi pentru iubirea adevărată.

Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul…

Am învăţat că indiferent cât de bun îţi este un prieten, oricum te va răni din când în când, iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.

Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fi iertat de alţii, câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi.

Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.

Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii.

Am învăţat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc, şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc.

Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc, şi nu faptele sale.

Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru, şi pot vedea ceva total diferit.

Am învăţat că indiferent de consecinţe, cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe în viaţă.

Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc.

Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.

Am învăţat că scrisul, ca şi vorbitul, poate linişti durerile sufleteşti.

Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede…

Am învăţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.
Am învăţat că trebuie SĂ IUBEŞTI ca să fii iubit si trebuie să DĂRUIEŞTI ca să fii împlinit!!

Am învăţat să iubesc, ca să pot să fiu iubit...
Am învăţat...şi totuşi nu destul...mai am atâtea de învăţat, dar ceea ce sper este să înveţi şi tu... 

Octavian Paler

        E Craciun e zi de BUCURIE!

        Priveste peste vremi, printre colinde

        La Cel ce a venit din inaltime

        Ca sa se nasca-n lume PENTRU TINE!!

        A fost atunci o zi de bucurie,

        Doar pentru magi, pastori si PENTRU TINE,

        Caci pentru Fiul Sfant venit in lume

        A fost durere, frig si umilire...

        Dar astazi poti sa vii si tu la iesle

        Si cu SMERENIE sa I te inchini,

        In viata ta sa Ii faci loc de REGE,

        Ca-n ea, EL sa domneasca pe deplin!!!

                               

         Ce pastrezi in inima???


Oricat ne-am chinui sa facem curat
in inimile noastre
vor arata ca si un grajd neprimitor si rece
si un ungher va fi ca ieslea
din Betleemul cel indepartat.
Primiti-L totusi, nu-L lasati sa plece!

A Lui va fi slava acolo in cerurile prea inalte
si pace in ungherul nostru
vom avea din plin
si vom gasi ca nu exista sfarsit
pentru ceea ce gasesti in inima,
doar sa fie divin!

Grabiti-va, mai e putin si vine
pregatiti-va inimile:
ca iesle, ca palat, ca templu-al Duhului Sfant
ca dragoste ce n-a avea sfarsit
si vom avea si pace si slava
fiindca-ntr-un ungher am pastrat pan'la capat
pe Pruncul Sfant! 

                                  IMBRATISAREA UNUI BEBELUS


      Noi eram singura familie cu copii din tot restaurantul. L-am astezat pe Erik intr-un scaun inalt si am observat ca toata lumea sedea linistita si vorbea. Dintr-odata, Erik a tipat cu bucurie si a spus: "Aaa". Apoi a lovit masuta scaunului cu mainile lui grasute de bebelus. In timp ce chicotea intruna de veselie, ochii sai erau ridati de ras, iar gura lui afisa un un zambet care lasa sa se vada lipsa dintisorilor.

      M-am uitat in jur si am vazut sursa bucuriei lui. Era un om ai carui pantaloni erau largi, cu fermoarul tras pe jumatate, iar degetele lui ieseau prin asa-zisii papuci. Camasa lui era murdara, iar parul era nepieptanat si nespalat. Firisoarele-i de pe fata erau prea scurte sa le poti numi barba, iar nasul sau varicos arata ca o harta. Noi eram prea deparate de el pentru a simti mirosul, dar eram sigura ca mirosea. Dadea din maini si aplauda din incheieturi.

     - Salut, bebelusule, salut, baiat mare. Te vad, micutule! ii spuse acest om lui Erik.

      Eu si sotul meu am facut un schimb de priviri. "Ce facem?" Erik continua sa rada si sa raspunda salutului.

      Toata lumea din restaurant observase si se uitau la noi si la omul acela. Spectacolul pe care il facea batranul cu frumosul meu copilas incepu sa fie suparator. A sosit mancarea noastra, iar omul a inceput sa strige din cealalta parte a salonului:

      - Stii sa te joci? Stii cucu-bau? Hei, uite ca stie sa se joace de-a cucu-bau!

      Nimeni nu considera ca omul acela batran era dragut. Evident era beat.

      Sotul meu si cu mine eram jenati. Am mancat in liniste cu totii, in afara de Erik, care isi continua repertoriul cu admiratorul sau vagabond, care ii raspundea cu diverse comentarii.

      In sfarsit am terminat de mancat si ne-am indreptat spre usa. Sotul meu s-a dus sa plateasca si mi-a spus sa ne intalnim in parcare. Batranul sedea nemiscat intre mine si usa. " Doamne, lasa-ma sa ies de aici, inainte sa-mi vorbeasca mie sau lui Erik",  ma rugam in sinea mea. Pe masura ce ma apropiam de acest barbat, m-am intors cu spatele pentru a trece neobservata si a-i evita respiratia. In timp ce faceam asta, Erik s-a intins peste bratul meu, intinzandu-si ambele brate in npozitia de "ia-ma in brate" a bebelusilor. Inainte sa il pot opri, Erik se avantase din bratele mele spre bratele batranului.

      Brusc, un om foarte batran si un bebelus si-au manifestat iubirea si aprecierea reciproca. Erik, intr-un gest de totala incredere, iubire si supunere, si-a pus capul sau micut pe umarul cel zdrentaros al batranului. Ochii omului s-au inchis si am vazut lacrimi care se scurgeau de sub genele acestuia. Mainile sale imbatranite, pline deriduri, durere si munca grea, leganau si mangaiau spatele bebelusului meu. Parca n-ar mai fi existat niciodata doua creaturi care sa se fi iubit atat de profund intr-un timp atat de scurt. Am ramas de-a dreptul uimita. Batranul il legana pe Erik in bratele sale, iar ochii i s-au deschis s-au atintit asupra mea. Apoi a spus cu o voce ferma, pe un ton de comanda:

      - Sa ai mare grija de bebelusul acesta. Cu un nod in gat am reusit sa spun:

      - Asa voi face.

       Omul l-a indepartat apoi usor pe Erik de la pieptul sau, cu iubire si dor, ca si cand i-ar fi parut rau de despartire. Mi-am primit inapoi copilul, iar omul a spus:

      - Dumnezeu sa va binecuvinteze,  doamna, mi-ati daruit un cadou de Craciun.

      N-am spus nimic in afara de un ezitant multumesc. Cu Erik in brate am alergat catre masina. Sotul meu se intreba de ce plang si il tin pe Erik atat de strans si de ce spuneam "Doamne, Doamne, iarta-ma!".

     Tocmai fusesem martora iubirii lui Hristos aratata prin inocenta unui copil mic care nu a cunoscut pacatul, care nu judeca; un copil care a vazut in acel om un suflet si o mama care nu a vazut dincolo de hainele pe care le purta acel sarman. Eu eram o crestina oarba care tinea in brate un copil care vedea. Simteam cum parca Dumnezeu ma intreba: "Esti dispusa sa-ti imparti fiul pentru o clipa cu altcineva?" in timp ce El L-a impartit pe-al Sau cu noi pentru eternitate?

     Fara sa-si dea seama, batranul cel zdrentaros imi amintise ca "daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu niciun chip nu veti intra in Imparatia cerurilor".

     Cateodata, e nevoie de un copil sa ne arate ce este cu adevarat important. Trebuie sa ne amintim intotdeauna cine suntem, de unde venim si, cel mai important lucru, ce simtim in legatura cu ceilalti. Hainele pe care le porti sau masina pe care o conduci, ori casa in care traiesti nu te definesc deloc; modul in care iti tratezi aproapele marturiseste despre CINE esti.

    Este mai bine sa fii placut pentru ceea ce esti cu adevarat decat sa fii iubit pentru ceea ce oamenii au impresia ca esti!!

Paradoxul vremurilor noastre

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca:

               AVEM:

cladiri mai mari, dar suflete mai mici...

autostrazi mai largi, dar minti mai înguste...
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin cumparam mai mult, dar ne bucuram tot mai putin...

Avem case mai mari, dar familii mai mici,
avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate...

Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu,

Ne sculam prea obositi,

Citim prea putin,

Ne uitam prea mult la televizor

si

Ne rugam prea rar...

Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile,

Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des...
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata,
am adaugat ani vietii si nu viata anilor.

Am ajuns pâna pe luna si înapoi, dar avem probleme când trebuie sa traversam strada, sa facem cunostinta cu un vecin...
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior,

Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.

Am curatat aerul, dar am poluat solul,
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin,
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.

Am construit mai multe calculatoare sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata, dar comunicam din ce în ce mai putin...

Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete;

a oamenilor mari si caracterelor meschine;
a profiturilor rapide si relatiilor superficiale...


Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate...

 Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare...de la bucurie, la liniste...la moarte...




Sunt niste vremuri în care sunt prea multe în vitrine, dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta scrisoare si în care poti decide fie sa împartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi acest mesaj...


Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curând si va pleca de lânga tine.

Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC!" prietenului si persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o spui din inima.
O sarutare si o îmbartisare vor alina durerea atunci când sunt sincere!!

Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea persoana nu va mai fi lânga tine.

Fa-ti timp sa iubesti,
fa-ti timp sa vorbesti,
fa-ti timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le ai.


Tuturor prietenilor mei, 
                     va multumesc ca existati!!